Curiozități despre viața lui Mihai Eminescu

Majoritatea dintre noi cunoștem cel puțin o strofă dintr-o poezie de Mihai Eminescu, însă, în ceea ce privește viața lui, există unele lucruri mai puțin știute. Vă prezentam mai jos o serie de curiozități despre marele poet:

• A scris poezii până în ultimele clipe ale vieţii .  În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: Viaţa si Stele în cer.
• Era un adevărat cuceritor, știa cum să le „amețească” pe femei. Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       
• A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon . Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
• Era un naționalist înrăit și saluta pe toată lumea cu „Trăiască naţia!”         

Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici)

•   Îşi speria tatăl cu şerpi În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada „ce pasăre a prins” şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.
• Era un fumător înrăit. S-a dus vestea că era și băutor. Paradoxal, pentru cei care şi-au format imaginea aceasta cu Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm.
• Se încuia în cameră, zile şi nopţi întregi, ca să citească În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. ”Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseala, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua biceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.

Cleopatra Leca Poenaru 

• Muza poeziei “Pe langa plopii fără soț” a fost Cleopatra Leca Poenaru, verișoara lui Caragiale. Se pare că domnișoara avea casa pe strada Cometa nr. 6, o stradă mărginită de plopi pe care Eminescu i-a numărat și i-a dat un numar fără soț.
• A vrut să se călugărească  Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
• Deşi a avut o inteligenţă rară, nu lua note prea bune în scoală. Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu era în liceu un şcolar prea silitor. Iubea lectura, dar nu și școala.
• Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu.
• Se spune că ar fi avut un “copil din flori” cu  fiica morarului din Ipotești.

Gheorghe Median Despre Eminescu

              Gheorghe Median este  un istoric botoşănean care a cercetat, ani la rând, numeroase mărturii ale contemporanilor despre marele poet. In discursul, pentru „Adevărul” istoricul spunea :

           „Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui”. 

Mihai Mavrodin Varul Lui Mihai Eminescu 

            Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu, Mihai Mavrodin.  În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut.  Mihai Mavrodin , printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.

Citi si articolul despre Dacia emblema Romania  aici